Noţiuni de Merceologie

10.4 Funcţii ale ambalării şi marcării

10.4.1 Funcţii ale ambalării

• păstrare-conservare a calității
• transport –manipularea produselor
• mijloc de promovare a vânzării – material utilizat, forma și elementele grafice (desene, culoare, text). Aceste cerințe estetice au mare rol asupra psihicului cumpărătorului.

Are influență pozitivă asupra produsului atunci când întrunește următoarele condiții:

• este bine construit ca să poată asigura integritatea produsului
• este neutru față de produsul ambalat
• corespunde din punct de vedere-sanitar
• are însușiri estetice privind forma, culoarea, capacitatea, ceea ce poate să stimuleze vânzarea produsului
• este usor de manipulat

Ambalajele trebuie:

• să fie din materiale care să nu cedeze alimentelor substanțe străine, peste limita admisă
• să nu modifice caracteristicile organoleptice ale produselor alimentare
• să asigure protecție eficientă contra agenților fizici, chimici și bacteriologici
• să fie curate, dezinfectate și să nu fie infestate cu insecte și rozătoare
• să nu fie purtătoare de substanțe toxice pe suprafața lor- anterior să nu fi fost folosite pentru depozitarea unor substanțe toxice
• vasele de metal să nu cedeze metale

Fiecare metodă de ambalare are importante valenţe în vânzarea mărfii:

• ambalarea celulară– se face cu pelicule transparente de material plastic, care prin presare aderă închizând din loc în loc produsul; avantaj- vizionare; dezavantaj-distrugerea produselor ambalate (fărâmiţare), prezenţa aerului cu impurităţile sale;
• ambalarea cu pelicule aderente – tiipică brânzeturilor, constând în acoperirea cu material peliculogen care prin uscare, formează un strat protector ferm; avantaje- nu penetrează aerul, nu se poate atinge produsul; dezavantaje – combinarea peliculei cu stratul de suprafaţă al produsului, distrugerea cu uşurinţă a peliculei;
• ambalarea sub vid – lapte praf, ouă, cafea; avantaje- etanşeitate perfectă, impermeabilitate;
• ambalarea cu gaze inerte – la produse tip carne felii, ambalate în folii transparente; se extrage oxigenul şi se introduce azotul; avantaje-nu permite microorganismelor viaţa; dezavantaje – azotul intoxică microorganismul, dar şi consumatorul, nefiind un gaz specific vieţii;
• ambalarea Cryovac – carne, preparate carne, peşte, brânzeturi, legume, fructe; ambalarea se face în folii plastice, se scufundă în apă fierbinte şi se contractă cu 50-80%, luând forma produsului; avantaje-etanşeitate; dezavantaje – la temperaturi înalte aminoacizii se descompun şi vitaminele se distrug în produs;
• ambalare ultrapack – lapte, sucuri, în ambalaje de carton închise cu apă fierbinte, cu un orificiu pentru pai; avantaje – etanşeitate; dezavantaje – distrugere vitamine, după desigilare trebuie păstrat la frigider;
• ambalare tetrapack – pentru lichide, în cutii vidate şi sterilizate; optimă;
• ambalare freschpack – la preparate culinare, ambalajul fiind o tăviţă subţire de aluminiu cu peliculă transparentă, vidat, într-un tunel cu apă fierbinte; avantaje – etanşeitate; dezavantaje –distrugere substanţe proteice, vitamine.
• ambalare aerosol – în recipiente metalice, cu gaz lichefiat pentru cosmetice, metalo-chimice.

10.4.2 Funcţii ale marcării

Marcarea are dublu rol: de informare – identificare a produsului și rol estetic determinat de varietatea soluțiilor.

Formele de marcare sunt:

• etichete litografiate care cuprind printr-o grafică estetică și fotografia produsului ambalat (la cutiile sau borcanele cu produse conservate)
• baderole litografiate folosite de regulă la produsele zaharoase
• ambalaje de hârtie superioară (cerată, metalizată)
• ștanțarea – o imprimare codificată aplicată pe ambalaje metalice sau prin cuvinte aplicată pe ambalaje de sticlă
• ștampilarea și pirogravarea sunt imprimări în lemn aplicate ambalajelor din acest material

10.5  Elemente de etichetare şi inscripţionare a produselor nealimentare

Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care conține elemente de identificare a produsului și care însoțeste produsul sau este aderent la ambalajul acestuia.

Scopul etichetării este de a da consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, precum și de a cunoaște eventualele riscuri la care sunt supuși. Producătorul este obligat să eticheteze alimentele.

10.5.1 Conţinutul etichetei

Etichetele alimentelor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

• denumirea sub care este vândut alimentul;
• lista cuprinzând ingredientele;
• cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
• cantitatea netă pentru alimentele preambalate;
• data durabilității minime (termenul de valabilitate) sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum;
• condițiile de depozitare;
• denumirea și sediul producătorului al ambalatorului sau al distribuitorului;
• locul de origine sau de proveniență al alimentului;
• instrucțiuni de utilizare;
• concentrația alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în volum;
• mențiune care să permită identificarea lotului.

Denumirea comerciala a produsului alimentar trebuie să fie:

• în concordanță cu natura produsului;
  • lacto – indică prezența laptelui;
  • fructi – indică prezența fructelor.
• sigla nu trebuie să fie în dezacord cu conținutul produsului; nu se admite desenul unei ovine pe un produs din lapte de vacă, nu se admite desenul unei albine pe mierea artificială.

Pe ambalajele produselor alimentare destinate persoanelor cărora le sunt necesare diete speciale pentru vârstă, boli sau alte motive, se vor menționa, în plus indicațiile și precauțiile de folosire a acestora.

10.5.2 Datele privind limitarea folosirii sau durabilităţii alimentului

Data va fi precedată de mențiunea:

“A se consuma, de preferință, înainte de ………..” daca în dată este inclusă ziua;

“A se consuma, de preferință, până la sfârșitul……….”, dacă se indică luna și anul sau numai anul.

Mențiunile sunt completate, după caz, cu indicarea condițiilor de păstrare și conservare ce trebuie respectate pe perioada durabilității minimale.

Pentru produsele care din punct de vedere microbiologic au un grad ridicat de perisabilitate și sunt susceptibile ca după un timp scurt să prezinte un pericol imediat pentru sănătatea consumatorului, data durabilității minimale este înlocuită de data limită de consum. Data înscrisă de producator este precedată de mențiunea “expiră la data de …………” indicâdu‑se în ordine ziua, luna și eventual anul, în formă necodificată.

La expirarea datei durabilității minimale, alimentele trebuie scoase din consum uman. Nu se poate prelungi termenul durabilității minimale nici prin examinări de laborator chimice și bacteriologic, nici prin reambalare sau etichetare.

În ceea ce priveşte etichetarea produselor textile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea produselor textile destinate populaţiei defineşte eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz, instrucţiuni de utilizare, spălare sau călcare şi care însoţeşte produsul prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia; eticheta poate avea înscrise sau ataşate suplimentar sigle sau alte însemne ecologice, precum şi elemente de publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.

10.5.3 Caracteristici specifice

În cazul etichetării produselor textile este foarte important să se indice modul de întreţinere al acestora, conform unor simboluri internaţionale.

În ceea ce priveşte produsele cosmetice, Direcţia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din 1976, referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora să cuprindă în mod obligatoriu:

• numele şi adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;
• ţara de origine;
• masa netă;
• termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinţă înainte de………..”;
• modul de utilizare;
• elemente de identificare a lotului;
• lista ingredientelor în ordine descrescătoare a cantităţilor.

Eticheta încălţămintei se face individual, pe unitate de produs, şi presupune înscrierea obligatorie a mărfurilor pentru părţile componente: partea superioară exterioară(faţă), părţile interioare şi talpa. Este reglementată de H.G. nr. 26/i998.

Simbolurile pentru părţile componente ale încălţămintei:

• Natura materiilor prime din care sunt obţinute părţile componente ale încălţămintei:
• Pe lângă elementele de marcare prezentate, pe etichetă sau pe ambalajul produsului este inscripţionat şi codul de bare. Codul cu bare simbolizează caracterele numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe

Informaţiile cuprinse în coduri se referă la:

• elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii producătoare sau marca de fabrică, cantitatea ambalată;
• preţ;
• caracteristici de calitate ale produsului.

Datele codificate în sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul unui echipament informatic numit „scanner”.

Acesta presupune existenţa unor case de marcat electronice, prevăzute cu dispozitive de citire optică, conectate la calculator.

Interpretarea informaţiilor codificate este imposibilă pentru consumatori.

De aceea informaţiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru consumatori, sunt reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj.

De asemenea, şi alte elemente de identificare a produsului şi de informare a consumatorului sunt prezentate clar pe etichete sau în documentele care însoţesc produsele.

10.5.4 Eticheta electronică

Pe scurt EEG este un afişaj electronic al preţului, parte a unui sistem de preţuri electronice, folosit în magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry).

Introducere

Termenii de identificare automată şi captură automată a datelor se referă la tehnologiile care realizează transferul direct al datelor de identificare de pe obiect într-un calculator sau într-un sistem controlat de un microprocesor fără a se utiliza în acest sens o tastatură sau un periferic similar. Multe din aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesită implicarea factorului uman în cadrul procesului de preluare a datelor.

Sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din ce în ce mai mult pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din cele mai variate domenii: industrie, comerţ, transporturi, sănătate, poştă etc.

Aplicaţiile din industrie vizează atât aprovizionarea cu materii prime şi materiale cât şi procesul efectiv de producţie. Aplicaţiile din domeniul aprovizionării includ recepţia materiilor prime şi materialelor, sortarea şi depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc. Aplicaţiile din domeniul producţiei includ monitorizarea comenzilor şi a stadiilor de execuţie, gradul de utilizare al maşinilor, pontajul muncitorilor etc.

Aplicaţiile comerciale ale sistemelor automate de identificare şi captură a datelor vizează în principal controlul operaţiilor de depozitare şi distribuţie, gestiunea stocurilor şi a vânzărilor din magazine, etc.

În domeniul transporturilor sistemele automate de identificare şi captură a datelor servesc la urmărirea containerelor, a vagoanelor de cale ferată, a camioanelor etc.

Aplicaţiile din domeniul sănătăţii servesc la identificarea pacienţilor, la sortarea şi gestiunea stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sânge.

În domeniul poştal sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate la sortarea rapidă a corespondenţei şi coletelor.

Alternativa la sistemele automate de identificare şi captură a datelor o constituie colectarea şi introducerea manuală a informaţiilor. Metoda de colectare şi introducerea manuală a datelor prezintă următoarele dezavantaje:

Apariţia erorilor atât în timpul înregistrării informaţiilor pe hârtie cât şi la introducerea lor în calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuală a datelor este de o eroare la 300 de caractere; pentru comparaţie valoarea specifică codurilor de bare liniare este de o eroare la 800000 caractere, iar în cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.

Durata relativ ridicată a operaţiei de colectare şi introducere a datelor. Dacă la sistemele automate de identificare şi captură a datelor preluarea informaţiilor se realizează aproape instantaneu colectarea manuală a datelor necesită un anumit interval de timp pentru ca acestea să fie înregistrate pe hârtie şi ulterior introduse în calculator. Viteza înregistrată în cazul scrierii de mână a documentelor este de 5-7 caractere/secundă şi poate ajunge la maxim 10-15 caractere/secundă în cazul introducerii datelor de la tastatură. În schimb sistemele automate de captură a datelor sunt capabile să citească sute de caractere/secundă.

Colectarea manuală a datelor solicită permanent atenţia operatorilor; implicit cresc costurile asociate cu forţa de muncă, fiind necesară o micşorare a volumului de muncă per operator pentru a se obţine o acurateţe ridicată în procesarea datelor.

Aceste deficienţe sunt eliminate efectiv când este folosită identificarea şi captura automată a datelor.

Aproape toate tehnologiile de identificare automată au la bază 3 componente principale, care constituie totodată şi paşi parcurşi secvenţial în cadrul proceselor de captură automată:

Codificarea informaţiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezintă caractere alfanumerice. Când datele sunt codificate, caracterele sunt transformate într-un cod ce poate fi interpretat doar de maşini (la majoritatea tehnologiilor informaţia codificată nu poate fi citită de observatorul uman). O etichetă sau un tag conţinând datele codificate este ataşată produsului, pentru a permite identificarea sa ulterioară.

Citirea informaţiei codificate este realizată cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta transformă informaţia citită într-un semnal electric.

Decodificarea informaţiei este efectuată de un dispozitiv numit decodor. Acesta transformă semnalul electric în informaţie binară din care extrage în final datele iniţiale.

Există o multitudine de tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare şi captură a datelor. De exemplu, numai în grupa codurilor de bare (ce reprezintă în prezent tehnologia cu cele mai variate aplicaţii) au fost inventate peste 250 de simbologii.

10.5.5 Tehnologii actuale

Tehnologiile utilizate la identificarea şi captura automată a datelor pot fi clasificate în funcţie de principiul ce stă la baza achiziţiei de date în următoarele 6 mari grupe:

Tehnologii optice. Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizează simbolurile grafice  cu un contrast ridicat astfel încât să poată fi interpretate cu uşurinţă de un cititor optic. Din această grupă de tehnologii fac parte codurile de bare unidimensionale şi bidimensionale, recunoaşterea optică a caracterelor.

Tehnologii magnetice. Acestea au la bază stocarea informaţiei codificate prin magnetizarea unui suport, respectiv citirea magnetizării remanente a suportului şi refacerea informaţiei iniţiale, într-un mod similar celui în care sunt înregistrate pe bandă şi redate sunetul şi imaginea. Din această grupă fac parte:

Tehnologii pe bază de bandă magnetică folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la metrou, carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.

Tehnologii de recunoaştere a caracterelor tipărite cu cerneală magnetică folosite pe scară largă de către bănci pentru procesarea cecurilor.

Tehnologii pe bază de unde electromagnetice. La aceste tehnologii transferul de informaţii între cititor şi tag-urile în care sunt stocate datele se realizează prin unde electromagnetice. Cea mai reprezentativă tehnologie din această grupă este cea de identificare cu unde de radiofrecvenţă.

Tehnologii utilizând circuite integrate (cipuri). Acestea au la bază mici cipuri (circuite integrate) înzestrate cu memorie semiconductoare, capabilă să păstreze informaţia codificată. Cipurile sunt montate pe mici cartele din material plastic (de regulă, de dimensiunea unei cărţi de credit), fiind de aceea cunoscute sub numele de cartele inteligente (smart carduri), cartele cu cip sau cartele cu circuit integrat. Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu uşurinţă după contactele aurii care asigură conexiunile fizice între cip şi echipamentul de citire. Ele sunt utilizate în domeniul bancar sub formă de carduri, în telefonia mobilă sub formă de cartele SIM etc.

Tehnologii biometrice. Acestea utilizează o serie de particularităţi ale organismului uman pentru a identifica în mod unic, absolut şi sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii sunt: recunoaşterea vocală, analiza amprentei digitale şi scanarea retinei.

Tehnologii pe bază de atingere. Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale unor dispozitive precum agende electronice, PDA-uri etc. Introducerea informaţiilor se realizează prin simpla atingere a suprafeţei ecranului ce este dotat în acest sens cu senzori.

Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate în cadrul sistemelor electronice de identificare a mărfurilor. Cel mai bine se pretează codurile de bare şi tehnologiile bazate pe identificarea cu unde de radiofrecvenţă.

10.6 Depozitarea

10.6.1 Reguli de depozitare

Depozitarea propriu-zisă trebuie să respecte câteva principii:

• rotarea stocurilor: alimentele mai vechi se pun pe rafturi mai în faţă pentru a fi date în consum mai repede decât cele mai nou achiziţionate;

Rafturile şi dulapurile trebuie:

• să fie rezistente, să nu degaje substanţe toxice sau să murdărească cu vopsele ambalajele şi marfa;
• să existe spaţii între ele pentru accesul personalului, manipularea mărfii şi curăţeniei;
• să fie la o distanţă de minimum 0,5 m de pereţi pentru că şobolanii au tendinţa de a se deplasa pe lângă pereţi, de jur împrejurul camerei şi, neîntâlnind nimic de mâncare, adesea, abandonează încăperea;
• să aibă picioare de metal, de formă cilindrică, care nu permit căţărarea şobolanilor;
• alimentele se depozitează separat în funcţie de natura lor.

Depozitarea alimentelor perisabile

Alimentele uşor perisabile sunt acelea care se depreciază rapid dacă nu sunt păstrate în condiţii care să nu permită înmulţirea bacteriilor.

Exemple de astfel de alimente sunt:

• carnea şi produselor de carne;
• laptele;
• brânzeturile;
• ouăle;
• mâncărurile gătite;
• cremele;
• îngheţatele etc.

Alimentele perisabile se păstrează la temperaturi scăzute după ce au fost refrigerate sau congelate.

Ventilaţia poate fi naturală (aerisire) şi mecanică (cu insuflarea sau scoaterea aerului).

Felul, ritmul şi intensitatea ei sunt în funcţie de natura alimentelor.

Microclimatul reprezentat de temperatură, umiditate şi viteza curenţilor de aer are deosebită importanţă pentru păstrarea în condiţii de siguranţă a alimentelor.

Aceşti parametri sunt diferiţi în funcţie de natura produselor depozitate.

Exemplu:

• pentru alimentele greu perisabile, temperatura poate fi cea a camerei (15-200C) şi umiditatea trebuie să fie redusă;
• pentru alimentele uşor perisabile, temperatura trebuie să fie scăzută (maxim +40C) şi umiditatea relativă 35-69 %;
• pentru legume şi fructe proaspete, temperatura optimă este 12-160C şi umiditatea de 85-95 %.

Aprovizionarea cu apă şi racordul la canalizare – Acestea sunt necesare pentru asigurarea curăţeniei.

Curăţenia – este o condiţie obligatorie a păstrării corecte a alimentelor.

Prevenirea infestării cu insecte şi rozătoare – Insectele, dar mai ales rozătoarele, pot contamina sau pot consuma şi deprecia cantităţi foarte mari de produse alimentare.

Reguli de păstrare a alimentelor:

• alimentele crude (carne, lapte, ouă etc.) se depozitează separat de cele preparate;
• alimentele puternic mirositoare nu se depozitează în acelaşi frigider cu cele care împrumută uşor mirosuri (lapte, unt);
• dacă avem un singur frigider:
  • carnea crudă se pune cel mai jos;
  • alimentele mirositoare se pun în recipiente închise etanş;
  • toate produsele trebuie să fie protejate folie;

Reguli de păstrare a alimentelor:

• alimentele crude (carne, lapte, ouă etc.) se depozitează separat de cele preparate;
• alimentele puternic mirositoare nu se depozitează în acelaşi frigider cu cele care împrumută uşor mirosuri (lapte, unt);
• dacă avem un singur frigider:
  • carnea crudă se pune cel mai jos;
  • alimentele mirositoare se pun în recipiente închise etanş;
  • toate produsele trebuie să fie protejate folie;

Reguli obligatorii pentru păstrarea alimentelor în spaţiile frigorifice

• ouăle cu resturi de excremente nu se depozitează în spaţii frigorifice;
• mâncărurile calde nu se introduc în frigider. Întâi se răcesc şi apoi se depozitează. Dacă le introducem calde, se produce condens şi picăturile de apă (posibil contaminate cu microbi) cad pe restul alimentelor, infectându-le:
• mâncărurile alterate nu se ţin în frigider.

Reguli generale pentru păstrarea alimentelor în congelatoare

• temperatura în incintă trebuie să fie între -180C şi -230C;

Alimentele de păstrat congelate:

• nu se recepţionează dacă au temperaturi sub -180C
• dacă deţinem utilaje ce pot coborî  temperatura de la -300C până la -380C, alimentele cu temperaturi sub -180C se introduc întâi în acestea şi apoi în congelatorul obişnuit;
• refuzaţi pentru depozitare în congelator alimente cu temperaturi sub -120C; oricât le ţinem în congelatoarele obişnuite, temperatura în centrul bucăţilor nu ajunge la minimum -180C.
• Nu se recongelează alimentele niciodată.

Calitatea produselor și menținerea ei este influențată și de nivelul de pregătire a lucrătorului comercial. Atunci când lucrătorul comercial dovedește neglijență și neștiință în păstrarea sau manipularea produselor, el poate deteriora calitatea mărfurilor respective. Lucrătorii din comerț trebuie să asigure un mediu optim de păstrare a mărfurilor.

10.6.5 Dirijarea condiţiilor de păstrare

EXEMPLE

Modul în care trebuie păstrate unele mărfuri.

Zahărul și produsele zaharoase

• Încăperi uscate, curate, aerisite, fără mirosuri străine, dezinfectate și deratizate;
• Așezarea zahărului pe palete în stive, astfel încât să se asigure aerisirea;
• Produsele zaharoase se vor așeza pe rafturi, pe grupe de articole, distanțate față de pereți la 50 cm;
• Cutiile se vor așeza în stive, una peste alta, astfel încât să nu se deterioreze;
• Rafturile pe care se depozitează produsele de ciocolată vor fi izolate, la o distanță de 3 cm de sursele de căldură;
• Temperatura în sala de depozitare să fie de maxim 18-20 grade C, iar umiditatea relativă a aerului de maxim 75%;
• Trebuie să fie ferite de căldură;
• Se evită vecinătatea cu condimente, pește, brânzeturi, al căror miros poate fi ușor absorbit de aceste produse și mai ales de ciocolată.

Produsele de morărit și panificație

• Pentru toate produsele de morărit și panificație depozitarea trebuie să se realizeze în spații uscate, dezinfectate, deratizate, aerisite.
• Lăzile, cutiile sau alte ambalaje colective se așează în stive, pe grătare (palete), cu intervale care să permită aerisirea.

• În cazul nerespectării regulilor de păstrare, produsele pot căpăta miros de mucegai sau de rânced.

Lapte și produse din lapte

• Laptele de consum, lactatele dietetice și produsele de smântânire necesită temperaturi de păstrare de 2°-6°C. Excepție fac produsele ambalate în cutii Tetra-pak și prelucrate UHT și laptele praf, care pot fi păstrate la temperaturi cuprinse între 4° si 20°C.
• Brânzeturile se depozitează în spații cu temperatură scăzută de 0°-10°C, pentru a se permite continuarea proceselor de maturare.
• Toate produsele lactate se păstrează în spații curate, aerisite, dezinfectate, fără mirosuri străine, verificându-se zilnic temperatura și umiditatea din spațiul frigorific și termenul de valabilitate.

Încălțămintea

• Încăperi uscate, curate, aerisite;
• Depozitarea se face pe rafturi, pe palete în stive de câte 10-15 cutii suprapuse;
• Așezarea se face după criteriul numerelor, astfel încât la locul de depozitare stabilit să se găsească încălțăminte de același număr, indiferent de model sau culoare;
• Distanța față de sursele de căldură să fie de maxim 1 m;
• Temperatura minimă 10 grade C, maximă de 25 grade C, iar umiditatea relativă a aerului de 60%.

Săpunul

• Încăperi uscate, curate, răcoroase, aerisite;
• Se așează în rafturi sau stive a căror înălțime nu trebuie să depășească 1,5 m ;
• Este grupat pe calități (fin, extra fin);
• Trebuie să fie ferit de sursele de căldură și de razele solare;
• Temperatura aerului în spațiul de păstrare trebuie menținută între -5 grade C și 25 grade C, iar umiditatea relativă a aerului, de maxim 80%.

10.6.6 Depozitarea ambalajelor

În mod obligatoriu trebuie să existe un spaţiu de depozitare a ambalajelor (încăpere, şopron etc.).

Ambalajele de tipul lăzi, navete, capsuri etc. păstrate sub cerul liber se deteriorează şi se murdăresc (praf, microbi, reziduuri de la şobolani şi şoareci etc.).

Curăţarea lor în aceste condiţii este foarte dificilă, cu o eficienţă redusă, costuri mari şi cu securitate sanitară mică.

Ambalajul pentru alimentele perisabile (hârtie, folii de plastic, casolete, cartoane etc.) este obligatoriu să fie păstrat în spaţii salubre, ferit de praf şi accesul rozătoarelor.

Acesta, venind direct în contact cu alimentele, dacă este contaminat chimic sau bacteriologic, în mod sigur va determina alterarea şi contaminarea acestora.

10.6.7 Glosar

10.7 Transportul alimentelor

Transportul alimentelor se face în mijloace autorizate sanitar, adecvate tipului de produs, criteriul principal fiind perisabilitatea acestuia, adică a posibilității de alterare rapidă și producerea de îmbolnăviri.

Transportul – fiecare grupă are un tip de transport specific. Pentru a-și îndeplini rolul de factor, trasportul trebuie să asigure:

• mijlocul de transport corespunzător fiecărei grupe de produse;
• condiții de temperatură, umiditate, aerisire-specifice grupei de produse;
• condiții de igienă sanitară pe perioada manipulării și transportului;
• aranjare corespunzătoare a ambalajelor care să permită stabilitate pe toata durata transportului.

10.7.1 Caracteristicile mijloacelor de transport

Mijloacele de transport trebuie să respecte anumite condiții igienice, pe toata durata deplasării cu alimente, astfel încât să nu se modifice caracteristicile organoleptice specifice produsului (culoarea, mirosul, gustul, consistența, aspectul), microbiologice (numărul și tipul de microorganisme acceptate ) și fizico –chimice (aciditate și alcalinitate).

Mijlocul de transport trebuie:

• să aibă incinta de transport igienică, cu pereți căptușiți cu materiale care să nu fie corozive, să fie netede pentru a se putea curăța, ușor lavabile, neabsobante și fără să degaje mirosuri;
• să fie etanș pentru a nu permite intrarea prafului, rozătoarelor și insectelor;

• să asigure o temperatură anume, după tipul de produs transportat:
  • pentru cele refrigerate de 0 – 4 grade C
  • pentru congelate de cel puțin – 18 grade C
  • pentru legume și fructe + 10-+18 grade C
• să aibă inscripționată pe pereții exteriori denumirea produsului transportat (carne, lapte, pâine)
• să aibă pereții exteriori și platforma din materiale rezistente, impermeabile și ușor de întreținut.

În funcție de natura produsului mijlocul de transport trebuie să îndeplinească anumite cerințe:

• mașinile izoterme pot fi folosite pentru transportul produselor maxim 4 ore.
• carnea în carcasă se transportă în mașini fiind atârnată în cârlige.
• materia primă, semipreparatele și produsele finite nu se transportă simultan în aceiași mașină
• produsele alimentare trebuie însoțite în timpul transportului de acte privind conformitățile cu normele de igienă și de autorizație sanitară de transport a vehiculelor
• mijloacele de transport și ambalajele trebuie întreținute în perfectă stare de funcționare și curățenie, spălate după fiecare transport și dezinfectate.
• persoanele care încarcă și descarcă produsele trebuie să dețină echipamentul de protecție a alimentului și dovada examinărilor medicale periodice.