Învățarea pe tot parcursul vieții

1.1. Prezentare. Concept

Prin învățarea pe tot parcursul vieții se înțelege îmbunătățirea continuă, voluntară și auto-motivată a cunoștințelor, din motive personale sau profesionale. Astfel este îmbunătățită atât incluziunea socială, cetățenia activă[1] și dezvoltarea personală, cât și auto-sustenabilitatea, competitivitatea și ușurința în găsirea unui loc de muncă.

Dintr-o anumită perspectivă, termenul „învățare pe tot parcursul vieții” a evoluat din termenul „elev de-a lungul vieții” („life-long learners”) prin care se afirmă că învățarea nu se limitează la copilărie sau la clasă, ci are loc de-a lungul vieții și într-o serie diversificată de situații.

Dintr-un alt punct de vedere, putem spune că este vorba de evoluția organică a termenului de „învățare continuă”.

Totuși, învățarea pe tot parcursul vieții se distinge de conceptul de educație continuă în sensul că are un domeniu de aplicare mai larg. Spre deosebire de acesta din urmă, care este orientat către educația adulților dezvoltată pentru nevoile școlilor și industriilor, învățarea pe tot parcursul vieții se referă la dezvoltarea potențialului uman, recunoscând capacitatea fiecărui individ pentru acesta.

Învățarea pe tot parcursul vieții a fost descrisă ca un proces care include oamenii care învață în contexte diferite. Aceste medii nu includ doar școli, ci și case, locuri de muncă și chiar locuri unde oamenii desfășoară activități de agrement. Cu toate acestea procesul de învățare este focalizat pe învățarea organizată.

[1] Cetățenia activă poate fi privită ca o punte de legătură în dezbaterea asupra drepturilor versus responsabilităților oamenilor. Dacă un organism acordă persoanelor anumite drepturi, atunci aceleași persoane ar putea avea anumite responsabilități de susținut. Acest lucru este cel mai evident la nivel de țară, dar poate avea și o aplicabilitate mai largă, cum este Internetul (conceptul de netizen) sau Pământul (cetățenia globală). Un cetățean activ își îndeplinește atât drepturile, cât și responsabilitățile într-un mod echilibrat.

Primul institut de învățare pe tot parcursul vieții a fost înființat în 1962, la The New School for Social Research din New York, ca un experiment în „învățarea în pensie” („learning in retirement”). Ulterior, după apariția mai multor grupuri similare pe întreg teritoriul SUA, mulți au ales denumirea de „institut de învățare pe tot parcursul vieții” pentru a putea include persoanele care nu sunt încă pensionate.

În ultimii cincizeci de ani, inovația și schimbările științifice și tehnologice constante au avut efecte profunde asupra modului în care este înțeleasă învățarea. Aceasta nu mai poate fi împărțită în locul și momentul pentru dobândirea cunoștințelor (școala) și locul și momentul pentru aplicarea cunoștințelor dobândite (locul de muncă). În schimb, învățarea poate fi văzută ca ceva care are loc în mod continuu prin interacțiunea noastră zilnică cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru. Astfel, se poate transforma și poate îmbrăca diferite forme cum ar fi învățarea formală, învățarea informală sau învățarea autodirecționată. În 1979, educatorul și cercetătorul canadian Allen Tough, afirma că aproape 70% din proiectele de învățare sunt auto-planificate.

Contexte

Deși termenul este utilizat pe scară largă într-o varietate de contexte, semnificația acestuia este adesea neclară. O abordare a învățării care poate fi utilizată pentru a defini învățarea pe tot parcursul vieții este heutagogia, adică metoda de a învăța să înveți. În afara școlilor, în sensul tradițional al cuvântului, există mai multe contexte stabilite pentru învățarea pe tot parcursul vieții:

• Școala de acasă care implică învățarea învățării sau dezvoltarea unor modele de învățare informală
• Educația adulților sau dobândirea de calificări formale sau a unor abilități profesionale și/sau de agrement odată cu înaintarea în vârstă
• Educația continuă care descrie adesea cursuri oferite de instituțiile de învățământ superior
• Institute de învățare pe tot parcursul vieții, care presupune grupuri de persoane de peste 50 de ani, care se întâlnesc pentru a  studii non-credit la nivel de facultate pentru provocare intelectuală și/sau interacțiune socială
• Medii de învățare personale sau învățare auto-direcționată folosind diverse surse și instrumente, inclusiv aplicații online

O formă nouă (pornită în 2008) a învățării pe tot parcursul vieții este MOOC (Massive Open Online Courses), cursuri online destinate participării nelimitate și a accesului deschis prin intermediul internetului în care un profesor sau o echipă oferă o programă și o direcție pentru participarea a sute, uneori mii, de cursanți. Majoritatea MOOC-urilor nu oferă certificare, motiv pentru care sunt exemple interesante și utile de învățare pe tot parcursul vieții.

Nu putem încheia fără a menționa „noul hit” al anului 2020 și anume e-learning. Această formă de învățământ la distanță a fost oferită inițial de colegii și universități respectiv erau destinate persoanelor care învață independent. În ultimul an, pentru mai multe luni, învățământul s-a mutat exclusiv online, dar în majoritatea cazurilor chiar și profesorii au fost nevoiți să învețe din mers această metodă de predare-învățare.

1.2. Autonomia Învățării

Unul dintre principiile educației adulților, vizează principiul responsabilității față de propria devenire. Programele de formare pentru adulti sunt centrate pe autonomia formabilului și devine o premisă și o condiție în vederea dezvoltării pe termen lung (long life learning).

Autonomia învățării are rolul de a asigura un echilibru între sistemul de competențe și provocările zilei de mâine. Educația pentru schimbare (V. Anghelache), definită în contextul schimbării analizează realitatea schimbării în care se va depăși cadrul sistemic, formal al educației, în spațiul vieții, acolo unde suntem pusi in situația de a ne racorda, într-o manieră autonomă, la noi situații.

În contextul educației pentru schimbare, asistăm la o reconfigurare a paradigmei învățării, în care cunoștințele A ști (Savoir) sunt insuficiente, ajungându-se la etapa formării unei personalități armonioase A ști să fii (Savoir ȇtre), doar prin utilizarea efectivă a cunoștințelor A ști să faci (Savoir faire) în situații de interacțiune cu semenii – A ști să trăiești cu alții (Savoir vivre ensemble) (J. Delors).

Astfel, autonomia învățării asigură valorizarea competențelor pentru viață, singurele capabile să-l ajute pe om să acționeze, transferând și aplicând cunoașterea, grație capacității de a căuta, în mod independent, soluții la probleme reale din contexte reale/concrete.

Conceptul de „autonomie” este definit drept capacitatea individului de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile fapte (H. Halec, 1979). Din punct de vedere etimologic, termenul „autonomie” vine din limba greacă; elementul „autos” semnifică „el însuși”, iar „nomos” – lege. Definită drept capacitatea individului de a „exercita control asupra propriei activități de învățare” (D. Nunan), autonomia învățării este strâns legată de motivația pentru învățare și se definește în raport cu sentimentul de auto-eficacitate (self-efficacy).

O persoana autonoma este capabila să-și organizeze cunoștințele, să dețină competențe (Perrenoud, 2008), e capabila să se autoevalueze, singura sau cu suportul cuiva, reflectează asupra sa, asupra cunoștințelor sale, a acțiunilor sale, de asemenea și asupra modului cum poate să fie, să cunoască, să facă mai bine.

O persoana autonoma este capabila:

• să-și fixeze obiectivele de învățare;
• să definească conținuturile de învățare și progresul acestora;
• să identifice metodele și tehnicile de învățare;
• să urmărească, să fie implicat efectiv în procesul achiziționării de competențe;
• să se autoevalueze (H. Holec).

Autonomia învățării în multiplele forme de manifestare a acesteia, in toate domeniile de activitate, prin activități formale, nonformale, informale si deschiderea spre activități de învățare prin metode moderne și interactive, este una dintre cheile de asigurare a succesului în procesul modernizării societatii.