Microbiologia

Noțiuni introductive

Definiție: Microbiologia este o știință a naturii care studiază microorganismele și activitățile lor. Microorganismele, numite și microbi sau germeni, sunt viețuitoare care, din cauza dimensiunilor foarte reduse, pot fi văzute numai cu microscopul.

Microorganismele se clasifică în: bacterii, viruși, fungi și protozoare.

Bacteriile sunt microorganisme formate dintr-o singură celulă.

În funcție de relațiile stabilite cu organismul uman, bacteriile se clasifică în: saprofite, comensale și patogene.

Bacteriile saprofite pot exista independent de organismele umane sau animale. Unele bacterii saprofite pot exista pasager pe suprafața pielii sau a mucoaselor dar prezența lor este total inofensiva pentru om.

Germenii comensali nu pot trăi decât în contact sau în imediata apropiere a celulelor animale sau umane. Acestea se dezvoltă pe baza produselor de metabolism celular fără însă a produce manifestari patologice gazdei. În această categorie intră bacteriile care se găsesc în mod normal, se înmulțesc și se dezvoltă pe piele sau pe mucoase. În unele situații organismul uman are beneficii din asocierea cu bacteriile comensale. În tubul digestiv unele bacterii sintetizează vitamina K, iar altele vitaminele din grupul B indispensabile omului, dar pe care acesta nu le poate produce. De asemenea bacteriile comensale protejează de invazia unor bacterii sau ciuperci patogene.

Bacteriile patogene sunt cele capabile de a provoca o infecție în organismul în care au patruns.

Fungii (ciupercile) sunt un grup numeros de microorganisme mult mai mari decât bacteriile și cu structura celulei evoluată, asemanatoare cu celulele animale sau vegetale.

Protozoarele sunt microorganisme cu o singură celulă și mai mari decat bacteriile.(Ex: plasmodium-malaria, Giardia intestinalis sau lamblia intestinalis-giardioza sau lambliaza).

Virusurile sunt microorganisme acelulare care posedă numai unul din atributele vieții: informația genetică. Sunt cele mai mici microorganisme, nu pot fi văzute cu microscopul optic.

Epidemilogia bolilor tranmisibile

Se urmăresc următoarele elemente: izvorul de infecție, căile de transmitere și populația receptivă.

Izvorul de infecție reprezintă sursa care produce și elimină în mediul înconjurător diverși agenți patogeni. Izvorul de infecție poate fi reprezentat de oamenii sau animalele bolnave sau de purtătorii de germeni.

Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăposteşte microbi patogeni, de obicei într-una din cavităţile naturale ale corpului, constituind, în acelaşi timp, o sursă permanentă de infecţie.

Starea de purtător de germeni este, de fapt, definitorie pentru orice persoană care adăposteşte germeni patogeni. Deşi multe dintre acestea par sănătoase, ele constituie, totuşi, potenţiale focare adiţionale de contaminare, cu atât mai mult cu cât, în practică, numărul lor este mult mai mare decât al celor clinic afectate. În cazul acestor purtători ”aparent sănătoşi”, infecţia se rezumă numai la procesul de multiplicare locală a germenilor, deoarece gradul mai mare de rezistenţă sau imunitate al individului afectat împiedică răspândirea şi multiplicarea agenţilor patogeni în întregul lor organism.

Infecţia inaparentă se desfăşoară asimptomatic, agentul patogen putând fi identificat numai prin mijloace de laborator. Ea are o evoluţie acută şi ciclică, fiind urmată de imunitate din cauza slabelor calităţi patogene ale agentului infecţios sau rezistenţei crescute din partea organismului-gazdă (ex : difterie, rubeolă).

Boala subclinică evoluează tot fără nici o expresie clinică, dar se deosebeşte de infecţia inaparentă prin faptul că ea expune anumite tulburări funcţionale sau leziuni organice care, deşi sunt lipsite de aspecte clinice vizibile, pot determina cronicizarea infecţiei (ex : hepatita virală).

Cel mai periculos izvor de infecție este reprezentat de infecțiile necunoscute (purtătorii sănătoși de germeni patogeni, boli nediagnosticate, bolnavi  în perioada de incubație). Căile de eliminare a agenților patogeni pot fi: respiratorie, digestivă, prin mucoase și tegumente, sânge.

Căile și mecanismul de transmitere a microorganismelor patogene.

Pot fi directe sau indirecte.

Calea directă se poate realiza prin inhalarea de particule, prin piele sau mucoase (mușcătură, sărut, contact sexual), prin sânge sau în timpul nașterii de la mama la copil.

Calea indirectă se face prin intermediul:

• aerului (gripa, tuberculoza);
• solului (tetanos, salmoneloza, tuberculoza, parazitoze);
• alimente (trichineloza, tuberculoza, antraxul, salmoneloza);
• diverse obiecte (febra tifoida, dizenterie, hepatita A, stafilococii, tuberculoza);
• insecte (paduche-tifos exantematic, tantar-malarie, capusa-febra recurenta).

Populația receptivă. Pentru ca să apară o boală, pe lângă izvorul de infecție și căi de transmitere favorabile, trebuie să existe și oameni receptivi, a căror apărare este scăzută.

Rezistența la infecții depinde de vârstă, alimentație, profesie, precum și de vaccinarea efectuată corect (dizenterie, tetanos, rujeola, tuberculoza).

Prevenirea și combaterea bolilor transmisibile

Se acționează pe cele 3 elemente ale procesului epidemiologic: izvorul de infecție, modul de transmitere și populația receptivă.

Măsuri privind izvorul de infecție se adresează bolnavilor, contacților și mai ales purtătorilor de germeni. Pentru cei bolnavi se recomandă izolarea și tratarea acestora.

Măsuri speciale se vor lua în ceea ce-i privește pe purtătorii de germeni, ei fiind cel mai frecvent izvor de infecție incriminat în declanșarea unei epidemii.

Epidemia (fr. épidémie, lat. epidemia) este extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. (Sinonim: molimă).

Stabilirea stării de purtător de germeni se face prin probe specifice de laborator. În scopul de a-i face inofensivi pentru colectivitatea în care trăiesc și muncesc se iau măsuri adecvate mergând până la schimbarea obligatorie a locului de muncă.

Măsuri privind calea de transmitere se realizează prin dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Măsuri privind creșterea rezistenței populației receptive constau în vaccinări, administrarea de imunogobuline sau preventiv de antibiotice.

Transmiterea fecal orală

Pentru persoanele care lucrează în sectorul alimentar, calea de transmitere a microorganismelor este cea digestivă, care la rândul ei, poate fi de 2 feluri:

• tranmitere fecal-orală (HVA, HVE, dizenterie, viermi intestinali, salmoneloza)
• transmitere prin alimente natural contaminate (salmoneloza, teniaza, trichineloza).

În transmiterea fecal-orală principalele vehicule ale microorganismelor sunt apa și alimentele. Modul lor de contaminare cu microbii din fecalele bolnavilor și purtătorilor prezintă unele diferențe în raport cu standardul socio-economic și de igienă al fiecărei colectivități. În primul rând modalitățile de colectare și de evacuare a fecalelor și a urinii și cunoștințelor de igienă.

În colectivitățile primitive, înapoiate există 4 modalități de transmitere:

• germenii din fecalele bolnavilor și purtătorilor contaminează mâinile și prin acestea alimentele;
• fecalele depuse pe sol sau în latrine deschise, prin spalare sau prin infiltrare contaminează sursele de apă folosite pentru băut sau pentru udatul legumelor care se consumă fără prelucrare termică;
• muștele, atrase succesiv de fecale și alimente, transportă pe picioare microorganismele patogene;
• în climatul cald, prin uscarea fecalelor, se generează pulberi, care vehiculate prin curenții de aer ajung pe alimentele neprotejate.

În societățile cu standard socio-economic avansat colectarea fecalelor și a urinii prin closete cu apă și evacuarea printr-un sistem de canalizare bine întreținut, au redus mult riscul contaminării. Rămane totuși o modalitate importantă de contaminare, și anume prin mâinile purtătorilor sau bolnavilor după defecare. Hârtia de toaletă (igienică) este poroasă și nu ferește degetele de contaminare, mai ales dacă scaunul este diareic.

Deci fără o spălare riguroasă pe mâini după fiecare folosire a closetului și înainte de a pune mâna pe orice aliment, riscul de contaminare persistă.

Toxiinfecțiile alimentare

Toxiinfecțiile alimentare sunt boli acute cu perioada de incubație scurtă (1-48ore) care afectează de obicei mai multe persoane, după consumarea unui aliment în care anumite microorganisme s-au înmulțit și au elaborat toxine.

Pot exista 4 tipuri de manifestări:

• manifestări digestive superioare: grețuri, vărsături, rar diaree;
• manifestări digestive inferioare: diaree, eventual dureri abdominale, febră;
• manifestări faringiene: febră, dureri în gât, grețuri, vărsături:
• manifestări generale: oboseală, amețeală, uscăciunea gurii, vedere dublă, constipație, tulburări de vorbire și de respirație, determinate de toxina botulinică.

Toxiinfecția alimentară cu Salmonella

Perioada de incubație este de 5-24 ore.

Debutul este brusc, cu dureri de cap, amețeli, frisoane, oboseală.

În perioada de stare se manifestă prin: dureri de cap, frisoane, febră (38-39°C), diaree, vărsături. Mai pot apare oboseala și durerile abdominale.

Evoluția este diferită; în formele ușoare starea generală revine la normal în 2-7zile, în formele grave manifestările pot dura 10-14 zile, iar în cele foarte grave, moartea survine în 48 ore.

În general însă, evoluția este bună, la copii apărând forme mai severe.

Eliminarea bacteriilor prin scaun, deci perioada în care bolnavul poate transmite germenii, încetează odată cu dispariția manifestărilor clinice.

Sursele de infecție pot fi:

• animalele bolnave sau purtătoare de Salmonella, în special rozătoarele;
• ouăle de rață, gâscă, găină;
• muștele;
• omul  bolnav sau purtator reprezintă o sursă impotantă.

Toxiinfecția alimentară cu Shigella

Singura sursă de contaminare a alimentelor este omul bolnav sau purtător, ce elimină germenii prin scaun. Pe cale fecal-orală sunt contaminate alimentele, transmiterea fiind maximă în locurile aglomerate, unde instalațiile sanitare sunt insuficiente sau prost întreținute.

Incubația este de 8-15 ore până la 3-4 zile.

Manifestările sunt: greață, vărsături, dureri abdominale, diaree cu sânge sau mucus. Uneori pot apare: obosealăa, dureri de cap, amețeli.

Alimentele prin care se transmite: laptele, legumele, tocăturile, ouăle, icrele, salata de cartof sau de ton etc.

Toxiinfecția alimentară cu E. Coli

E. coli determina diaree atât la adulți cât și la copii.

Alimentele au un rol foarte important în transmiterea acestor infecții la om.

Incubaăia este de 10 ore.

Manifestările sunt: dureri abdominale, grețuri, vărsături, diareee, febră, stare generală alterată. La copiii mici manifestarile sunt mai grave.

Alimentele prin care se poate transmite microbul sunt: laptele, produsele de panificație și de cofetărie, carnea de vită și de pasăre.

Toxiinfecția alimentară cu stafilococi si streptococi

Incubația este scurta 1-4 ore.

Debutul este brusc cu frison, dureri de cap, oboseală accentuată.

În perioada de stare se manifestă prin: greață, vărsături, rareori diaree și dureri abdominale.

Evoluția durează 24-48 ore și este gravă la copiii mici și bătrâni.

Surse de infecție:

• omul bolnav cu leziuni cutanate (furuncul, abcese, panaritii) sau cu alte localizări (la nivelul ochilor, nasului, gâtului) care manipulează produsele alimentre;
• omul purtător de stafilococ sau streptococ, care se găsesc la nivelul nasului sau gâtului, de unde prin tuse, strănut pot ajunge în alimente; de aceea depistarea stării de purtator pentru cei care lucrează în industria alimentară este necesară.

Toxiinfecția alimentară  cauzată de bacilul botulinic (Clostridium botulinum)

Acest bacil este foarte răspândit în natură. Se dezvoltă pe sol de unde poate ajunge pe produsele vegetale. Animalele se hrănesc cu aceste plante și astfel microbul ajunge în tubul lor digestiv. Prin materiile fecale germenii sunt eliminați apoi în mediul înconjurător.

Toxina elaborată de bacilul botulinic se găsește în produsele conservate atunci când acestea sunt păstrate la 30°C.

Numărul persoanelor bolnave variază în funcție de numărul celor care au consumat din alimentele contaminate.

La om afectează în principal sistemul nervos, provocând paralizii.

Incubația durează 15-48 de ore uneori câteva zile (8-10 zile).

Manifestările sunt: constipație, tulburări de vorbire, de înghițire, de mestecare, tulburări de vedere. Moartea survine prin sufocare datorită paraliziei mușchilor respiratori.

Evoluția bolii poate fi gravă, ducând la moarte într-o zi sau în 7-10 zile.

În cazurile mai ușoare recuperarea se face în câtevă săptămani sau luni. Evoluția depinde de cantitatea de toxină ingerată, vârstă, calitatea și promptitudinea îngrijirilor medicale.

Toxina poate fi distrusă prin încalzirea alimentelor la 100°C timp de câteva minute.

Hepatita virală A

Este o boală acută care afectează în principal ficatul. Sursa virusului este omul bolnav cu manifestări caracteristice sau cel cu infecții inaparente. Formele inaparente sunt cele mai numeroase.

Calea de transmitere este fecal-orală.

Perioada de incubație a bolii variază între 10 și 40 de zile.

Riscul de transmitere a virusului începe cu 7-10 zile înainte de debutul manifestărilor și se oprește la aproximativ 2 săptămâni în perioada de stare, când eliminarea virusului prin fecale scade.

Manifestările sunt: febră, oboseală, dureri abdominale, grețuri, vărsături, dureri ale articulațiilor. După 3-7 zile apare icterul, culorarea urinii și scaune decolorate. Unii pacienți fac boala fără să apară icterul.

VHA este rezistent în mediul înconjurător, supraviețuind în apă, alimente și pe mâinile murdare. Virusul nu este omorât prin tratarea uzuală a apei de băut cu clor sau de dezinfectantele uzuale. La 60°C rezistă 1 ora, dar este distrus prin fierbere timp de 5 min.

Boala apare sezonier, cu maxim de îmbolnăviri în perioada vară-toamană până în decembrie.

Giardioza

Este data de un protozor numit Giardia intestinalis care se transmite prin apă de băut, alimente crude sau prin mâini murdare. Transmiterea se face direct de la om la om sau prin muște care pot vehicula microbul.

Este mai răspândit în țările cu igienă deficitară și favorizată de viața în colectivități.

Boala se caracterizează prin manifestări diferite la adult și copil.

La adult este frecvent asimptomatică sau poate evolua cu manifestari discrete: grețuri, scaune păstoase.

La copil apar: lipsa poftei de mâncare, grețuri, dureri abdominale, diaree apoasă, temperatură normală.

Diareea este manifestarea principală cu 5-10 scaune pe zi mai ales dimineața și după mese, păstoase sau lichide, uneori cu sânge.

În absența tratamentului starea generală se înrautățește, dar copilul nu face febră.

Pentru purtători se face tratament pe cale orală.