Confecționer - Suport de Curs - 01

Protecția Muncii

1.1 Norme de protecţie a muncii

Cadrul legislativ privind igiena şi securitatea muncii cuprinde:

  • Codul muncii – Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003
  • Legea nr. 319 / 2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 646 din 26 iulie 2006
  • Hotărârea de Guvern 1425/ 2006 – Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/ 2006
  • Hotărârea de Guvern nr. 1146 / 2006 cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă
  • Legea nr. 307/ 2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
  • O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului.

Cerinţele prevăzute de Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, nr.319/14.07.2006

Scopul legii

Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor

Domeniu de aplicare

  • Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.
  • Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.

Termenii şi expresiile din lege de mai jos au următorul înţeles:

  • lucrător – persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă;
  • angajator – persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea intreprinderii şi/sau unităţii;
  • accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces
  • boală profesională – afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
  • prevenire – ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
  • eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională;
  • alţi participanţi la procesul de muncă – persoane aflate în intreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului
  • reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor – persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
  • echipament de muncă – orice maşina, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
  • incident periculos – evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accident tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
  • servicii externe – persoane juridice sau fizice din afara intreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii.

Obligaţiile angajatorilor

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:

a. asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b. prevenirea riscurilor profesionale;

c. informarea şi instruirea lucrătorilor;

d. asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă

Obligaţiile lucrătorilor

Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

Lucrătorii au următoarele obligaţii:

a. să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

b. să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c. să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea si sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

e. să aducă la cunoştinta conducatorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

f. să coopereze cu angajatorul  şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

g. să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;

h. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

i. să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

Lucrătorii din domeniul textile îşi desfăşoară activitatea în fabrici, secţii în care sunt exploatate diferite instalaţii şi utilaje, mediul de lucru poate cuprinde variaţii de temperatură şi umiditate, de zgomot şi vibraţii, iar aerul poate fi însoţit de praf, pulberi şi substanţe chimice.

În acest sens, înţelegerea gravităţii riscurilor de accidentare şi de îmbolnăvire profesională, precum şi formarea unor deprinderi corecte în vederea evitării lor, sunt obiective care pot fi atinse numai printr-un proces de informare şi educare continuă.

Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:

1. Instruirea introductiv – generală. Informează asupra activității din unitate și a principalelor măsuri de protecția muncii care trebuie respectate în timpul lucrului. Se face în cadrul cabinetului de protecția muncii sau în alte spații special amenajate.

2. Instruirea la locul de muncă. Prezintă riscurile și măsurile de prevenire specifice locului de muncă.

3. Instruirea periodică. Instructajul periodic se face întregului personal pe baza unei tematici ce cuprinde obligatoriu demonstrații practice și are drept scop aprofundarea normelor de protecția muncii.

Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală/colectivă, cu indicarea materialului predat, duratei şi datei instruirii. Fişa de instruire se semnează de către lucrătorul instruit, persoanele care au efectuat instruirea şi persoanele care au verificat instruirea.

Echipamente individuale de protecţie şi echipamente individuale de lucru

Definiţii:

  • echipament individual de lucru – echipament utilizat în procesul muncii pentru protejarea îmbrăcămintei personale împotriva uzurii şi murdăririi excesive.
  • echipament individual de protecţie – orice dispozitiv sau mijloc destinat a fi purtat sau ţinut de o persoană în scopul de a se proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri referitoare la sănătate şi securitate.

Clasificarea echipamentelor individuale de protecţie:

  • După gradul de protecţie asigurat: încălțăminte de protecție, îmbrăcăminte de protecție, protecție auditivă, centuri siguranță și de protecție.
  • După zona corpului protejată: protecție mâini, protecție cap, protecție ochi și fată, protecție respiratorie.

Trusa de prim ajutor

1. Ce este trusa de prim ajutor ?

Este o trusă sanitară care se compune dintr-o cutie din material plastic, cu colţuri şi muchii rotunjite, în care sunt depozitate instrumente şi materiale sanitare, medicamente şi materiale diverse.

Trusa de prim ajutor este omologată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi este OBLIGATORIE în posturi fixe de acordarea primului ajutor fără cadre medicale în spaţii în care se desfăşoară activităţi :

  • industriale, agricole şi de prestări de servicii; comerţ;
  • învăţământ, proiectare-cercetare
  • culturale şi recreative.

Trusa de prim ajutor este omologată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi este OBLIGATORIE în posturi fixe de acordarea primului ajutor fără cadre medicale în spaţii în care se desfăşoară activităţi :

  • industriale, agricole şi de prestări de servicii; comerţ;
  • învăţământ, proiectare-cercetare
  • culturale şi recreative.

2. Condiţii de omologare

a) să asigure etanşeitatea corespunzătoare pentru  protejarea conţinutului faţă de praf şi umezeală printr-un sistem de închidere ferm;

b) să fie inscripţionată, vizibil de la o distanţă de minimum 5 m, cu denumirea produsului şi a furnizorului său, după caz, a producătorului;

c) să permită vizualizarea conţinutului sau să aibă inscripţionată lista conţinutului;

d) să fie dimensionată şi compartimentată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor prevăzute.

3. Conţinut:

  • alcool sanitar, alcool iodat, rivanol soluţie, perogen,
  • feşi tifon, leucoplast, plasture, vată hidrofilă, compresă sterilă, pansamente cu rivanol,
  • foarfece  cu vârf bont, pipe Guedel, deschizător de gură, garou elastic, atele,
  • bandaj triunghiular, mănuşi de examinare, ace siguranţă, pahar de unică folosinţă.

1.2 Norme de pază şi stingere a incendiilor

Incendiile sunt fenomene de ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu şi care produce pierderi materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Cauze:

  • Neatenţie şi ignoranţă a factorului uman, privind utilizarea sursei de aprindere,
  • Necunoaştere a normelor de sănătate şi siguranţă la locul de muncă privind utilizarea sursei de aprindere,
  • Nerespectarea normelor de sănătate şi siguranţă la locul de muncă privind utilizarea sursei de aprindere.

Exploziile sunt reacţii fizico-chimice foarte rapide în care se produce o cantitate mare de gaze însoţită de degajare de căldură şi energie. Rezultatele exploziilor sunt concretizate în distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.

Cauze:

  • Necunoaştere a normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă privind manipularea şi utilizarea substanţelor generatoare de flacără,
  • Nerespectarea normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă privind manipularea şi utilizarea materialelor generatoare de flacără sau incendii.

Măsuri şi mijloace de prevenire a incendiilor şi exploziilor

  1. Înlăturarea eventualelor cauze ce pot provoca incendii sau explozii, prin proiectarea procesului tehnologic.
  2. Evitarea formării în hale de producţie a amestecurilor explozive prin curăţarea în mod periodic a prafului de pe suprafeţele încărcate cu electricitate statică.
  3. Mărirea umidităţii relative a aerului acolo unde produsele permit.
  4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie .
  5. Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalaţiilor speciale de declanşare automată a stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.
  6. Amenajarea unor spaţii pentru fumat.
  7. Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor şi a bunurilor din clădire, în caz de incendiu.
  8. Instalarea de scări de incendiu , guri de apă, cu utilajul necesar(furtun cu lance, pompe, etc).
  9. Ignifugarea materialelor combustibile folosite în construcţii.
  10. Marcarea zonelor periculoase , a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri şi asigurarea unor bune condiţii pentru intervenţia rapidă la singerea incendiilor.
  11. Organizarea de formaţii de pompieri voluntari şi special angajaţi.
  12. Interzicerea folosirii flăcării deschise , a fumatului în medii periculoase.
  13. Stabilirea unor sarcini precise privind prevenire şi combaterea incendiilor şi asigurarea prelucrării şi afişării lor.
  14. Instruirea muncitorilor şi răspândirea cunoştinţelor tehnice referitoare la cauzele şi prevenirea incendiilor.
  15. Dotarea cu utilaje şi materiale tehnice de combatere a incendiilor :
  • Lopeţi,
  • Pompe de mână,
  • Stingătoare manuale,
  • Motopompe  sau autopompe,
  • Instalaţii cu reţele de apă, etc.

Obligaţiile lucrătorilor privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor şi exploziilor

1. Să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor aduse la cunoştinţă de către angajator prin mijloacele prevăzute de lege.

2. Să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele conform instrucţiunilor tehnice şi a instrucţiunilor interne prevăzute de către angajator, în unitatea respectivă,

3. Să nu efectueze manevre interzise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor.

4. Să comunice imediat după constatare, conducătorului locului de muncă:

  • orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor,
  • orice situaţie stabilită ca fiind pericol de incendiu,
  • orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor.

5. Să coopereze cu salariaţii desemnaţi de angajator, sau cu personalul  tehnic specializat cu atribuţii în domeniul prevenirii şi apărării împotriva incendiilor.

6. Să acţioneze în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă la apariţia oricărui pericol iminent de incendiu sau  explozie.

7. Să furnizeze persoanelor abilitate toate informaţiile pe care le deţine referitoare la incendiu.

Mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor

A. Stingătoare

Notă: Pe eticheta fiecărui stingător sunt specificate clasele de incediu.

B. Panourile de incendiu

Dotează  unităţile şi punctele de lucru cu mijloace de primă intervenţie necesare stingerii începuturilor de incendii. Componentele din interior diferă în funcţie de obiectivele ce trebuie protejat.

Componente:

  • Unelte PSI: căngi, răngi, lopeţi, topoare, târnacop, găleţi.
  • Stingătoare portative sau carosabile:cu pulbere, cu spumă chimică sau aeromecanică, cu CO2.
  • Racorduri, ţevi de refulare,
  • Cheie racord ABC/BC, cheie hidrant.
  • Furtun de refulare tip A, B, C.
  • Hidranţi portativi.

C. Lada cu nisip – este destinată depozitării nisipului necesar stingerii incendiilor. Are capacitate de înmagazinare 0,5 până la 1m3.

D. Ţevile de refulare – asigură refularea jetului de apă şi dirijarea lui asupra focarului de incendiu. Ele au un robinet încorporat care asigură reglarea debitului de apă şi un dispozitiv ce creează  o perdea de protecţie pentru utilizator.

E. Racorduri – dispozitive pentru cuplare rapidă a ţevii la hidrant.

F. Reducţiile – dispozitive pentru cuplarea a două racorduri de mărimi diferite.

G. Furtun de  refulare tip A,B,C,D –se utilizează pentru racordarea la sursa de apă. Codul furtunului este dictat de domeniul de utilizare adică tipul de racord .

H. Sprinklere – sunt dispozitive montate la hidranţii fixi, şi  au proprietatea de a porni automat un flux uniform de apă dacă temperatura mediului creşte peste o valoare prestabilită. Dispozitivele sunt montate la sedii de firme, hale de producţie, depozite, supermarketuri.

I. Iluminatul de siguranţă este prevăzut pentru evacuări neaşteptate şi este prezent în zone aglomerate: muzee, expoziţii, şcoli, cinematografe, săli de spectacole, spitale, supermarketuri, hale industriale etc.

J. Centrale antiincendiu – sunt echipate cu micro procesor şi au 6 detectoare de temperatură şi fum. Fiecare zonă este echipată cu o ieşire pentru alarmare. Panoul de comandă poate controla ieşirile de alarmare: sirenele şi comunicatoarele telefonice.

K. Detectoare optice de fum – detectează fumul ce se degajă din procesul de ardere. Sunt recomandate în hoteluri, supermarketuri, biblioteci, depozite, spaţii de producţie.

De reținut!

De câte ori este posibil, în loc de stingător se va utiliza pătura antifoc.

Computerele şi instalaţiile electrice trebuie stinse cu CO2 sau alt agent de stingere cu efecte similare.

Lichidele combustibile, grăsimile şi benzinele nu se sting niciodată cu apă.

1.3 Accidente de muncă şi incidente periculoase

Accidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditatea sau deces.

Clasificarea accidentelor de muncă

A. În funcţie de gravitatea accidentului

  1. Accidente cu incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
  2. Accidente cu invaliditate
  3. Accidente mortale

B. În funcţie de natura factorilor ce determină accidentul

  1. Accidente mecanice – provocate de obiecte tăioase, dure şi care produc fracturi, tăieturi striviri, plăgi
  2. Accidente electrice -provocate de acţiunea curentului electric care poate provoca arsuri, electrocutări
  3. Accidente termice – provocate de acţiunea unor substanţe sau corpuri fierbinţi şi care produc arsuri termice
  4. Accidente chimice – provocate de contactul cu substanţe caustice sau toxice care pot provoca arsuri chimice, respectiv intoxicaţii

C. În funcţie de numărul de persoane implicate în accident

  1. Accidente individuale
  2. Accidente colective – sunt accidentate cel puţin trei persoane  în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză

D. După natura leziunilor provocate asupra organismului

  • contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, leziuni ale organelor interne, intoxicaţii acute, asfixii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple

E. După locul leziunii

  • accidente la cap
  • accidente la trunchi
  • accidente la membre
  • accidente cu localizări multiple

Cauze ale producerii accidentelor

Cauze tehnice:

  • folosirea sculelor,  maşinilor, instalaţiilor care prezintă defecţiuni
  • folosirea echipamentelor electrice necorespunzătoare (neizolate, fără legătură la pământ)
  • utilizarea unor instalaţii  defecte sau fără echipament de protecţie
  • utilizarea maşinilor şi instalaţiilor lipsite de echipamente şi dispozitive de protecţie sau de semnalizare a pericolelor

Cauze organizatorice:

  • organizarea necorespunzătoare a lucrului;
  • nerespectarea principiilor ergonomice
  • lipsa pregătirii profesionale;
  • lipsa instructajului de protecţia muncii;
  • starea fizică şi psihică necorespunzătoare a lucrătorului oboseala datorată unui timp îndelungat de lucru;
  • utilizarea incorectă a echipamentului de protecţie;
  • depozitarea necorespunzătoare a materialelor;
  • manevrarea necorespunzătoare la transport, depozitare;
  • nerespectarea disciplinei tehnologice sau a măsurilor de protecţia muncii

Măsuri de prevenire a accidentelor de muncă

  • înainte de începerea lucrului se va verifica obligatoriu starea tehnică a utilajului, iar dacă se constată anumite defecţiuni se anunţă persoanele abilitate să remedieze defecţiunile;
  • dacă  se constată defecţiuni  ale utilajului în timpul lucrului, lucrătorul este obligat să oprească lucrul şi să anunţe imediat  personalul calificat să remedieze defecţiunea;
  • este interzis să se lucreze fără dispozitive şi apărători de protecţie, lucrătorul fiind obligat să verifice, prezenţa şi integritatea acestora înainte de începerea lucrului;
  • organizarea locurilor de muncă şi utilizarea personalului  calificat pentru desfăşurarea lucrărilor
  • instruirea corectă a lucrătorilor şi însuşirea de către aceştia a instrucţiunilor de lucru şi de  protecţia muncii;
  • realizarea unor corecţii ergonomice la locurilor de muncă, pentru scăderea efortului fizic şi psihic al lucrătorilor;  asigurarea unui microclimat industrial optim
  • dotarea utilajelor cu dispozitve de protecţia, iar a lucrătorilor cu echipament de protecţie adecvat;

Comunicarea accidentului de muncă

Accidentul de muncă va  fi  comunicat de îndată conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea accidentului.

Accidentul de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă ori, după caz, de invaliditate sau deces, precum şi accidentul colectiv – vor fi comunicate de îndată de către conducerea persoanei juridice sau, după caz, de persoana fizică, în calitate de angajator, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Casei Judeţene de Pensii şi  după caz, organelor de urmărire penală competente, potrivit legii.

Cercetarea accidentului se efectuează astfel:

a) de către persoana juridică, în cazul accidentului care a produs incapacitate temporară de muncă; în acest caz, conducătorul persoanei juridice care organizează activitatea în care s-a produs evenimentul, are obligaţia să numească, de  îndată, prin decizie  scrisă, Comisia de Cercetare, din care va face parte şi persoana cu atribuţii în domeniul  protecţiei muncii;

b) de către  Inspectoratul Teritorial de Muncă, în cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces şi al accidentelor colective;

c) de către Casa Judeţeană de Pensii, în cazul accidentelor de muncă ce au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice autorizate;

d) de către Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, în cazul accidentelor de muncă colective,  generate de unele evenimente  deosebite, precum şi avariile sau exploziile

Zone de risc la locurile de muncă în domeniul textile pielărie

Principii generale

Lucrătorul din domeniul textile pielărie poate fi expus în mediul de lucru la numeroase situaţii de risc care ar putea provoca incidente sau chiar accidente de muncă grave. Preîntâmpinarea unor incidente neplăcute în timpul lucrului presupune:

  • identificarea de către lucrător a zonei de risc;
  • urmarea paşilor din planul de informare

Redăm mai jos cele mai frecvente zone de risc din domeniu, care pot fi grupate astfel:

1.4 Proceduri de urgenţă şi evacuare

Principii de bază ale primului ajutor

În toate cazurile  de acordare a primului ajutor, este important să se:

1. Să se asigure locul accidenutului: personalul de prim ajutor trebuie să asigure securitatea persoanei accidentate şi a celor din jur, cât şi a lui însuşi; aceasta înseamnă scoaterea persoanelor accidentate din zona în care a avut loc accidentul, dacă există pericol de de incendiu, explozie

2. Să se ia măsuri de prevenire a agravării stuaţiei: personalul de prim ajutor trebuie să examineze accidentatul/accidentaţii; el trebuie să evalueze situaţia şi să înţeleagă cauzele care a provocat-o,iar tratamentul stabilit a se aplica în urma acestei evaluări nu trebuie să  contribuie la agravarea situaţiei.

Exemple:

  • pentru a preveni sufocarea, aşezaţi persoana care şi-a pierdut cunoştinţa în poziţia laterală, stabilă;
  • hemoragia trebuie să fie oprită rapid, pentru a preveni pierderea inutilă a sângelui; în cazul simptomelor şi indiciilor de oase fracturate, se vor lua măsurile necesare pentru prevenirea  agravării fracturării şi a perforării pielii de către oasele fracturate;
  • când temperatura aerului este scăzută, trebuie să se prevină scăderea inutilă a temperaturii corpului;

3. Să se stabilească contactul cu persoana bolnavă sau accidentată– personalul de prim ajutor nu trebuie să se lase constrâns de spectatorii prezenţi şi nici nu trebuie să evite acordarea ajutorului, de teama că face ceva greşit.

Prima examinare trebuie să evidenţieze posibilele traumatisme fizice ale victimei; purtaţi-vă calm, hotărât şi cu încredere; în situaţii concrete, este recomandabil următorul mod de acţiune:

  • în timpul examinării, ţineţi în mâna dumneavoastră  mâna accidentatului, pentru a stabili un contact fizic; aşezaţi mâna cealaltă pe pieptul sau abdomenul acestuia când  îl întrebaţi dacă are dureri în zona respectivă;
  • dovediţi o atitudine optimistă, exprimaţi încredere că deţineţi controlul asupra situaţiei;

4. Să se acţioneze corespunzător când persoana accidentată este lipsită de cunoştinţă: viteza cu care se acţionează este cea mai importantă; examinarea şi tratamentul să fie efectuate rapid

5. Să se aline durerea; durerile pot fi ameliorate prin aplicarea de bandaje  şi un transport corespunzător

6. Să se stabilească priorităţile; în cazul în care sunt mai multe persoane accidentate, este important să stabilim priorităţile, astfel încât primul ajutor să fie acordat persoanei celei mai grav accidentate.

Preluarea controlului

Dacă sosiţi primul la locul unui accident şi nu este nimeni însărcinat cu organizarea asistenţei, trebuie să fiţi pregătit pentru a vă asuma controlul asupra situaţiei. Acţionaţi cu calm, hotărât, organizaţi munca (dând sarcini)  şi să daţi ordine directe şi clare.

Ajunşi la locul accidentului, veţi acorda prioritate următoarelor trei lucruri:

1. Asigurarea locului accidentului:

  • opriţi motoarele maşinilor implicate în accident
  • în caz de pericol de foc sau explozie, persoanele accidentate trebuie puse la adăpost;

2. Imaginea de ansamblu asupra situaţiei:

  • aşezaţi toate persoanele care şi-au pierdut conştiinţa  în poziţia laterală, stabilă
  • evaluaţi rapid nevoia de ajutor;
  • repartizaţi pe cei care vă ajută pe lângă persoanele afectate.

3. Raportarea  accidentului: telefonaţi la numărul special stabilit pentru cazuri de urgenţă (112) şi solicitaţi ajutor imediat

4. Examinarea şi evaluarea stării persoanei accidentate sau bolnave

Toate examinările  trebuie să se efectueze în poziţia în care este găsit accidentatul. Imediat ce este posibil, accidentatul trebuie să fie aşezat în poziţia culcat pe spate, pentru o examinare suplimentară. Evaluarea trebuie să se facă rapid. Prima evaluare trebuie să se concentreze asupra selectării persoanelor cel mai grav accidentate şi ale căror traumatisme le pun viaţa în pericol. Se evaluează:

  • Cunoştinţa:
    • treaz, dar confuz,
    • conştienţă redusă (nu poate fi trezit, dar reacţionează la durere)
    • fără cunoştinţă (nu reacţionează la durere)
  • Respiraţia:
    • respiraţie imperceptibilă;
    • respiraţie greoaie, gemete, bolboroseli;
    • culoarea albastră a feţei;
    • dureri în zona toracelui;
    • indicii externe ale afectării zonei pieptului;
  • Circulaţia sângelui:
    • piele palidă, rece, umedă,
    • puls absent, rapid sau slab;
    • accidentatul este confuz, neliniştit, cu stări de vomă;
    • dureri abdominale (hemoragie internă);
    • rupturi sau/şi coapsa ruptă.

Hemoragii

Tipuri de hemoragie

  • hemoragie internă
  • hemoragie externă

Hemoragia internă: nu este vizibilă; cineva poate avea hemoragie din cauza ruperii vaselor de sânge sau a organelor interne;

O sângerare internă  poate fi suspectată dacă un accidentat cu traumatisme ale pieptului sau abdomenului  se plânge de dureri şi  are probleme cu respiraţia, un puls accelerat, paloare şi transpiraţie rece.

  • ­ leziunile pieptului pot avea ca rezultat hemoragia internă la plămâni; persoana accidentată este palidă, respiră greoi şi mai accelerat decât de obicei, se plânge de dureri de piept;
  • traumatismele abdominale pot avea ca rezultat leziuni ale ficatului, rinichilor, intestinelor şi pot cauza hemoragie internă masivă;  accidentatul nu se plânge de dureri şi este foarte palid; pulsul este accelerat şi pielea este rece; mai târziu va simţi disconfort, sete şi va avea transpiraţii reci.
  • fracturile pot cauza hemoragie internă extensivă (1-2 litri de sânge la o fractură a şoldului).

Hemoragia externă:

  • Hemoragia masivă din arteră: sângele  se scurge în  afară în pulsaţii, în ritmul pulsului accidentatului.
  • Hemoragia venelor: un flux continuu de sânge.
  • Hemoragia capilară: o mică scurgere de sânge care,  de regulă, încetează singură.

Primul ajutor în caz de hemoragie

  • exercitaţi presiune asupra  punctului hemoragic;
  • ridicaţi zona cu hemoragie;
  • aplicaţi un bandaj compresiv;
  • aşezaţi accidentatul culcat pe spate, cu picioarele ridicate;
  • calmaţi-i durerea;
  • transportaţi-l la spital sau  medic;
  • nu-i daţi lichide dacă există pericolul unei hemoragii interne.

Tratament pentru hemoragia internă

Dacă suspectaţi că accidentatul are hemoragie internă, transportaţi-l imediat la spital sau la medic. În timpul transportului, accidentatul trebuie să stea culcat pe spate, cu picioarele ridicate. Un accidentat în stare de inconştienţă va trebui să fie aşezat într-o poziţie laterală stabilă. Nu daţi lichide accidentatului.

Tratament pentru hemoragia externă

  • exercitaţi presiune asupra punctului hemoragic;
  • folosiţi o compresă sau, în cazuri urgente, orice materiale textile curate disponibile; ridicaţi zona hemoragică şi, în acelaşi timp, presaţi rana bandajată.
  • aşezaţi  persoana accidentată în aşa fel încât rana sângerândă  să fie mai sus decât planul corpului; sângerarea va fi astfel diminuată, iar în cazul sângerărilor capilare, acestea vor înceta.
  • în cazul unei amputări, braţul sau piciorul se vor bandaja complet
  • aplicaţi un bandaj compresiv: Aplicaţi o compresă peste rană şi strângeţi apoi cu cleme.
  • aşezaţi un obiect (piatră, bucată de lemn) deasupra compresei şi bandajaţi rana.
  • bandajul trebuie aplicat strâns, astfel încât hemoragia să se oprească. Dacă rana continuă să sângereze după aplicarea bandajului, măriţi compresia  printr-o curea, eşarfă etc.
  • dacă  este amputat un braţ sau un picior, bontul trebuie să fie complet bandajat. Dacă este posibil, braţul sau piciorul trebuie, de asemenea transportat la spital. Partea amputată trebuie ţinută la rece, de exemplu într-o pungă de plastic care, la rândul ei, se aşează într-o altă pungă de plastic cu gheaţă şi puţină apă.

Important în cazul hemoragiei masive:

  • Datorită pericolului de întrerupere a circulaţiei, aşezaţi persoana accidentată culcată pe spate, cu picioarele ridicate. O persoană  lipsită de cunoştinţă trebuie întotdeauna aşezată în poziţie laterală stabilă.
  • Calmaţi durerile  şi imobilizaţi fracturile.
  • Nu daţi lichide unei persoane accidentate şi care prezintă întreruperea circulaţiei sângelui.
  • Protejaţi persoana accidentată  împotriva frigului.
  • Când accidentatul prezintă  hemoragie masivă, asiguraţi imediat transportul acestuia la spital. Persoana accidentată are nevoie de perfuzie.

Tratamentul hemoragiei nazale:

Hemoragia nazală se poate opri dacă accidentatul stă în poziţie verticală, se apleacă puţin înainte şi-şi strânge amândouă nările, circa 5-10 minute.

Boli profesionale

Bolile profesionale sunt afecţiuni ale organismului, dobândite ca urmare a participării la realizarea unui proces de muncă.

Bolile profesionale sunt cauzate de factori nocivi (fizici, chimic sau biologici), caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.

Procesul de îmbolnăvire  este lent şi afectează fie starea generală a organismului, fie anumite aparate sau organe ale corpului omenesc. În multe cazuri acţiunea este reversibilă; prin scoaterea bolnavului din mediul nociv şi aplicarea unui tratament adecvat, urmările bolii se atenuează sau dispar complet.

Bolile profesionale declarabile prevăzute de Legea nr 319/2006

Pentru domeniul textile – pielărie

1.5 Igiena muncii. Ergonomia muncii

Măsuri de igienă

Pentru orice activitate care implică risc de accidente sau îmbolnăviri, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

  • stabilirea unor reguli de securitate generale şi specifice care să reducă riscurile şi să prevină îmbolnăvirile
  • acordarea de echipament individual de protecţie,
  • instalaţii sanitare speciale: spălarea ochilor, antiseptice etc.
  • dispoziţii speciale în cazul manipulării de substanţe chimice periculoase.

Măsuri de protecţie colectivă

  • mecanizarea sarcinilor care implică riscuri ;
  • modernizarea maşinilor şi utilajelor cu elemente de siguranţă şi protecţie a omului
  • montarea exhaustoarelor în halele de producţie
  • profilaxie :control medical periodic;
  • modernizarea instalaţiilor sanitare şi aducerea lor la standarde europene;
  • distrugerea posibililor vectori de contaminare biologică: dezinsecţie, deratizare;
  • curăţarea şi dezinfectarea locurilor de muncă.

Măsuri de protecţie individuală:

  • respectarea procedurilor de lucru;
  • instruirea corespunzătoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
  • obligativitatea purtării echipamentului individual de protecţie  din dotare;
  • vaccinarea lucrătorilor expuşi la riscuri biologice.
  • menţinerea  igienei personale;
  • menţinerea poziţiei corecte a corpului în timpul lucrului.